Sponsorii Asociatiei Umanitare Safir

Sponsori

Agenţii economici pot decide ca o parte din impozitele lor să ajute persoane aflate in suferinta, batrani si copii aflati în dificultate!

Ce trebuie să faceţi pentru a deveni sponsor?

Încheiaţi un contract de sponsorizare cu Asociatia Umanitara SAFIR şi vă deduceţi 20% din impozitul pe profit datorat Statului, în limita a 3‰ din cifra de afaceri a companiei .

Viraţi suma în contul asociatiei SAFIR şi specificaţi activitatea pe care doriţi să o sprijiniţi. În urma folosirii sumei donate, veţi primi un raport asupra modului în care banii dumneavoastră au fost cheltuiţi şi al impactului pe care l-au avut în viaţa persoanelor pe care le asistăm.

Care sunt avantajele dumneavoastră ca angajator?

Aveţi controlul asupra unei părţi din banii pe care îi datoraţi Statului. Puteţi astfel decide ca 20% din impozitul pe profit, în limita a 3‰ din cifra de afaceri a companiei, să fie folosiţi cum decideţi dumneavoastră (de exemplu, pentru ca mai mulţi copii să aibă rechizite pentru şcoală şi cel puţin o gustare hrănitoare în fiecare zi).

Această sponsorizare este un mijloc de motivare a angajaţilor, care pot astfel să simtă că societatea pentru care lucrează este responsabilă din punct de vedere social şi se implică în viaţa comunităţii.

Codul Fiscal prevede că dumneavoastră puteţi să decideţi asupra modului de folosire a unei mici părţi din impozitul pe care îl datoraţi Statului.

Dacă doriţi să sponsorizaţi o activitate a fundaţiei sau aveţi nevoie de mai multe informaţii referitoare la sponsorizări, contactaţi-ne.

Extras cod fiscal

Cap.III, Art.31

(4) Contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor legii privind sponsorizarea şi legii bibliotecilor, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) sunt în limita a 3 la mie din cifra de afaceri;

b) nu depăşesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

 
© 2009 AsociatiaSafir.ro| Website template by Arcsin